Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că partidul său, FIDESZ, va părăsi grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, fără să aştepte să fie suspendat în conformitate cu viitoarele reguli care ar urma să fie aprobate miercuri, relatează politico.eu.
Săptămâna trecută, liderul grupului europarlamentar al PPE, germanul Manfred Weber, şi ceilalţi membri ai conducerii grupului au făcut un pas către noile reguli privind suspendarea, care ar permite penalizarea unui partid membru în ansamblul său şi nu doar a unui singur eurodeputat.
Şeful executivului ungar i-a trimis lui Manfred Weber o scrisoare în care anunţă că FIDESZ nu va aştepta o decizie a grupului PPE referitoare la suspendarea sa, ci se va retrage până atunci.
„Doresc să vă informez, domnule preşedinte, că în cazul în care prevederile acceptate la reuniunea preşedinţiei şi a şefilor delegaţiilor naţionale pe 26 februarie sunt supuse la vot şi adoptate, FIDESZ va părăsi grupul” (PPE), a scris Orban, citat de Agerpres.
Începând din martie 2019, FIDESZ s fost suspendat din Partidul Popular European, formaţiunea paneuropeană conservatoare, dar încă are 11 eurodeputaţi în grupul europarlamentar PPE, în pofida demersurilor unor membri ai conducerii acestuia de a-i exclude.
Katalin Novak, vicepreşedintă a FIDESZ şi ministru al familiei în guvernul Orban, a acuzat unii membri ai grupului PPE de angajare într-o dispută internă ”inacceptabilă” într-un moment când „Europa luptă pentru a salva vieţi” în plină pandemie de COVID-19.
Novak, care a postat pe Twitter o copie a scrisorii lui Viktor Orban adresate lui Manfred Weber, i-a acuzat pe liderii grupului PPE că vor să schimbe regulile pentru ”a exclude” FIDESZ întrucât nu dispun de „nicio majoritate” conform actualului statut.
Eurodeputatul austriac Othmar Karas, membru al PPE şi vicepreşedinte al Parlamentului European,