Ședința virtuală a fost transmisă live, din greșeală! Profesorii au demisionat
Patru profesori din cadrul școlii elementare Oakley Union din San Francisco i-au înjurat pe părinții care își doresc redeschiderea școlilor și au râs de ei, spunând că aceștia că vor să ii ducă pe cei mici la școală ca să scape de ei să poată fuma marijuana toată ziua.
Ședința virtuală a fost transmisă live, din greșeală, pe platforma Webex, iar cadrele didactice au fost nevoite să demisioneze după ce mai mulți părinți au urmărit discuția. Potrivit The Mercury News, o petiție care solicită demisia profesorilor respectivi a strâns mii de semnături în doar câteva zile.
„Fratele meu se ocupa, la un moment dat, cu distribuirea canabisului medicinal și ghiciți cine erau cei mai fildeli clienți? Părinții ai căror copii mergeau la școală. E greu să mai faci asta când copiii tăi nu se mai duc la școală, nu-i așa?”, a comentat unul dintre profesori, spre amuzamentul celorlalți.
Într-un comunicat oficial, conducerea școlii își exprimă regretele pentru discuția care a stârnit o întreagă revoltă în rândul părinților și anunță demisia celor patru profesori care au făcut comentariile respective, în transmisiunea live.
„Regretăm profund comentariile anterioare care au fost făcute în ședința Consiliului Educației la începutul acestei săptămâni. În calitate de inspectori, ne dăm seama că este responsabilitatea noastră să fim un exemplu și să afișăm același comportament pe care îl așteptăm de la studenții noștri. Comentariile noastre au fost complet deplasate, iar pentru asta va oferim cele mai sincere scuze”, se arată în comunicatul oficial al instituției de învățământ.
- Surse: scarrymommy.com, huffingtonpost.com, mercurynews.com
- Sursă foto principală: fotografie creată de Anna Shvets,