Dacă anul trecut însuși ministrul Culturii batjocorea Ziua Națională
„Constantin Brâncuși” printr-o „ambasadoare” de pe centura subculturii astăzi
se auto-propune drept ambasadoarea lui Brâncuși o parașută de pe
centura politicii și a serviciilor de informații ne și antiromânești. Presa explodează,
trivializare e înfăptuită. În locul Frumosului reprezentat de Opera lui
Brâncuși suntem forțați pe toate canalele să îngurgităm flegma groasă aruncată asupra
simbolului României de specialiștii în distrugerea unei națiuni chiar
din interiorul ei. Folosirea urâtului și a grotescului ca o bardă asmuțită la rădăcina Coloanei lui Brâncuși și a neamurilor nu este ceva
nou. Tehnica a fost elaborată mai aproape de noi de teroriștii culturali
ai Școlii de la Frankfurt. Dar ea are o vechime de vreo 6000 de ani, după cum ne spun duhovnicii.
Metaforic și concret, pentru generația de elită a României aruncată în
temnițele bolșevice, urâtul a fost corespondentul terorii. Iată că
urâtul sub această formă se reîntoarce. Printr-o teroare politică. Într-un rar interviu al lui
Brâncuși, pe care îl reproducem integral mai jos, de peste timp, marele
român explică pe înțelesul tuturor că „Arta e o taină – o credință”, „în sensul binelui și al frumosului”. Tot
ce este în alt sens este, de la sine înțeles, în direcția răului, a urâtului, a necredinței, a blasfemiei, a antiumanului întreținut și stimulat de colecționarul de suflete strâmbe. „Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari
religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce
se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.”
Interviu cu Constantin Brâncuși realizat de Apriliana Medianu pentru ziarul Curentul, 6 octombrie 1930
E în București.
A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operile lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost – se reîntoarce la Paris.
Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.
Mai rămâneți mult prin țară?
Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?
Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.
Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.
Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?
Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.
Ce material modelați cu plăcere?
Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.
A fost o noutate sculptura dv. Ați avut multe dificultăți la început?