Șamanul QAnon (sursa foto:
Türkiye Tartışıyor via Youtube )
Bărbatul supranumit „Șamanul QAnon”, surprins în timpul protestelor de la Capitoliu cu pieptul gol și purtând blănuri, a avut prima audiere în curtea federală luni după ce a fost arestat. În timpul ședinței, apărătorul public al lui Jake Angeli a declarat instanței că nu a mâncat de la arestarea sa de vineri, potrivit The Daily Beast.
Mama lui Angeli a oferit apoi o explicație pentru ”greva” ținută de acesta, spunând reporterilor din afara tribunalului că fiul ei are nevoie de o dietă complet organică în închisoare.
„Se îmbolnăvește rău dacă nu mănâncă alimente organice”, a spus ea. „Are nevoie să mănânce organic”, a continuat aceasta.
Judecătoarea Deborah Fine a ordonat Biroului Mareșalului SUA și apărătorului public al lui Angeli să descopere cum să abordeze problemele sale alimentare.
Tot luni, mareșalul SUA pentru districtul Arizona, a declarat canalului local ABC15 că biroul său va „respecta ordinul judecătorului” și că șamanul va primi mâncarea sa ecologică.
Angeli, în vârstă de 33 de ani, este un veteran al marinei. În prezent, el se confruntă cu acuzații de conduită dezordonată, intrare violentă și aflare în spații restrânse în incinta Capitolului, potrivit Republic.