2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din ultimii 54 de ani

2020 – anul cu cele mai puține nașteri din ultimii 54 de ani!

În perioada ianuarie-august 2020 s-au înregistrat 113.931 de nou-născuți, potrivit INS. România nu a mai înregistrat o scădere atât de mare a natalității din 1967, când erau interzise avorturile și metodele de contracepție.

bebelus in maternitate

Datele Academiei România și ale INS arată că în fiecare an, între 1970 și 1989, au venit pe lume, în medie, câte 360.000 de copii. Nici după 1989 natalitatea nu a înregistrat creșteri semnificativă, din contră! Dacă în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 cifrele au scăzut la 314.746.

De atunci natalitatea a intrat într-un trend descendent, cu ușoare reveniri. Cu toate acestea, nu s-a mai înregistrat un număr atât de mic de nașteri, în România, din anii ’60, precizează Edupedu, în urmă analizării datelor oficiale. Am putea crede, însă, că în 2020 natalitatea a fost influențată de pandemia de coronavirus sau de actuală criză sanitară și economică, însă nu este cazul, având în vedere că în perioada stării de urgență au fost concepuți cei mai mulți copii.

Citește și: Pentru toate femeile care își aduc pe lume copilașii în pandemie: „Sunteți mai puternice decât credeți”

În luna decembrie 2020 numărul naşterilor înregistrate a crescut față de luna decembrie 2019 şi faţă de luna precedentă (noiembrie 2020), precizează INS. În decembrie 2020 s-a înregistrat naşterea a 15.857 copii, cu 2.103 mai mulţi copii decât în luna noiembrie a aceluiași an.

  • Surse: INS, edupedu.ro, apapr.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

 » sursa: qbebe.ro