Ce putem vedea pe cerul nopții în februarie, de la Lună până la steaua Sirius

În februarie Marte poate fi văzut pe cerul de seară, dar nu este la fel de strălucitoare precum toamna trecută, iar Mercur este pe cerul de dimineață, răsărind împreună cu Saturn. După data de 20 februarie, tot la ora 7 dimineața se poate vedea și Jupiter, care este mult mai strălucitor decât Saturn sau Mercur, se arată în calendarul publicat de observatorul astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”. Cea mai strălucitoare stea care poate fi văzută este Sirius care emite de 23 de ori mai multă lumină decât Soarele și este foarte apropiată de noi, la numai 8,6 ani lumină, distanță mică față de alte stele de pe cer.

Luna în februarie 2021

Ultimul Pătrar se produce pe 4 februarie, la ora 19:42. Luna poate fi văzută în a doua jumătate a nopții, răsărind după ora 24.

Lună Nouă se produce pe 11 februarie, la ora 21:21. Luna nu poate fi văzută.

Începând cu data de 13 februarie Luna începe să se vadă pe cerul de seară.

Pe 19 februarie se produce faza de Primul Pătrar la ora 20:48. Luna se vede pe cerul de seară

Lună Plină se produce pe data de 27 februarie, la ora 10:18. Între 26 februarie și 1 martie Luna va părea plină.

Mersul planetelor vizibile cu ochiul liber în februarie 2021

Seara se vede Marte, iar dimineața, înainte de răsăritul Soarelui, sunt pe cer trei planete: Saturn, Mercur și Jupiter.

Marte își începe călătoria aparentă spre Pleiade. Chiar dacă nu este cel mai strălucitor obiect de pe cerul de seara, planeta Marte poate fi găsită destul de ușor. Priviți înspre sud-vest, sus pe cer, până când găsiți o stea gălbui, destul de strălucitoare, care nu pâlpâie.

 » sursa: hotnews.ro