Intoxicările media reprezintă o constantă. Viața reală stă cu totul altfel – CRITICII.RO

Intoxicările din spațiul media au devenit o constantă, o realitate permanentă cu care trebuie să trăim. Înainte de 1989 românii știau cu siguranță cine dorește să îi supună manipulării, astăzi manipularea, dezinformarea, intoxicarea vin din mai multe direcții.

Deși e greu de făcut această afirmație, la momentul de față cea mai liberă presă din România se află chiar în interiorul radiodifuziunii române, adică la TVR, România Actualități și așa mai departe.

Televiziuni private care să fie libere nu există, așa cum nu există nicăieri în lume: FoxNews apără pe republicani, CNN apără pe democrații americani.

În România presa deservește în general două grupuri de interese: partidele politice și structurile externe interesate de exploatarea României în propriul interes.

Banii pentru salarii și alte cheltuieli nu vin niciodată din încasări reale realizate de către companiile ce exploatează aceste instrumente. Sume mari de bani se plătesc la negru către moderatori, de multe ori li se promite o funcție politică călduță dacă stau și slujesc pe unii sau pe alții. Tocmai de aceea veți vedea mulți așa-zis jurnaliști trecând în politică pe posturi sigure de parlamentari sau europarlamentari.

Cumva este rușinos că există un număr așa de important de români declarați jurnaliști care să își trădeze țara, dar și în jurul lui Isus Hristos s-a găsit cel puțin unul dispus să îl vândă.

Pentru presa din România realitatea nu contează dacă ea poate produce și consecințe politice. Nu interesează pe nimeni care este adevărul ci numai cum poate fi el manipulat sau falsificat pentru a putea obține beneficii, în general de natură politică.

Unii au de condus o țară ca să exploateze bugetul de stat, grupurile străine de interes au nevoie să exercite presiuni și să obțină prin șantaj beneficii. Primii se lovesc între ei, cea de a doua categorie lovește în toți politicienii deodată sau pe rând, în funcție de interese.

De când AUR a câștigat alegerile, fiind o surpriză pentru clasa politică, dar nu și pentru românii care i-au votat, minciunile curg în fiecare zi și asta în ziare ce se pretind a fi importante. Cu toate acestea partidul crește electoral în fiecare zi și pare că fiecare lovitură primită reprezintă în realitate un pas înainte. Aici un rol important îl are discreditarea mass-mediei în ochii românilor și orice gest împotriva unui partid reprezintă în fapt o garanție că acesta face ceea ce trebuie.

Sigur că timpul va așeza toate aceste intoxicări acolo unde le este locul și tot timpul va consolida AUR ca fiind un partid funcțional, cu lideri autentici, cu profesioniști care știu să se țină de cuvânt. În AUR nu sunt probleme, colaborarea între membri este deosebită.

Și ca să închei acest articol. Ziare ce se pretind a fi importante, cum ar fi Adevărul.RO(de unde am fost exclus de la publicare fără nici o explicație după ce AUR a câștigat aceste alegeri) sau Ziare.COM(platformă a cărui redacție de profesioniști a plecat în masă în această vară când site-ul a fost preluat de același grup străin de interese care plătește salariile și la Adevărul.RO) au susținuț vreo două zile că AUR ar avea probleme cu AEP și că ar fi pretins mai mulți bani decât a cheltuit în campania electorală.

 » vezi mai mult pe www.CRITICII.ro