Vaccinul Sputnik V / sursa: wikipedia commons
Agenţia de reglementare în domeniul medicamentelor a Ungariei a acordat aprobări preliminare pentru utilizarea vaccinului anti-COVID produs de AstraZeneca şi pentru vaccinul Sputnik V, a anunţat joi şeful biroului de presă al premierului ungar Viktor Orban, confirmând informaţii ale mass-media apărute mai devreme, informează Reuters şi MTI.
Gergely Gulyas a criticat Agenţia Europeană pentru Medicamente pentru încetineala în acordarea de aprobări şi a anunţat că autoritatea ungară în domeniul a acordat deja o aprobare preliminară pentru vaccinul produs de compania anglo-suedeză AstraZeneca.
De asemenea, el a anunţat că şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto va pleca mai târziu joi la Moscova, pentru a discuta despre vaccinul anti-coronavirus, a anunţat Gergely Gulyas.