Pentru
a nu bâjbâi în ceea ce privește înțelesul distinct al noțiunii
eminesciene de „pătură superpusă” este bine să trecem în
revistă teoriile elitelor, fiindcă acesta este referențialul
teoretic cel mai apropiat de ideea lui Eminescu. Pătura superpusă
are pretenție de elită, chiar este „elita guvernantă” a unei
societăți. Este însă teoria elitelor capabilă s-o explice? Ca să
mergem direct la țintă, vom porni de la abordarea sociologică
clasică a elitelor întrunită de celebra lucrare a lui V. Pareto
„Traité de Sociologie”, vol. II. „Populațiile, observă
Pareto, nu sunt omogene, ci au compoziție eterogenă. Indivizii sunt
diferiți între ei (și tot astfel grupurile). Unul este mai
combinator, altul este mai conservator, unul este mai egoist, altul
mai altruist, unul are o mai mare nevoie de uniformitate, altul,
dimpotrivă, are o mai mare nevoie de personalizare etc. Prin urmare,
societatea umană nu este omogenă : oamenii sunt diferiți fizic,
moral, intelectual”. (V. Pareto, op. cit., p. 1293). O asemenea stare este
desemnată de Pareto prin ceea ce el denumește „eterogenitate
socială”. Eterogenitatea socială face posibilă și chiar reclamă
„circulația socială” a indivizilor și deci a
caracteristicilor lor de la un grup social la altul. Această
circulație este prima consecință a eterogenității sociale. În
comunism, fenomenul a fost o vreme falsificat de doctrina egalizării
și omogenizării sociale, în realitate, fenomenul circulației
elitelor n-a fost anulat. Conținutul său și mecanismele sale au
fost predominant politice. Politicul capătă o pondere neobișnuită
în cadrul „circulației sociale” și în sistemul stratificării
comuniste. Cercetarea elitelor reclamă, așadar, examinarea
circulației sociale și a modurilor acestora. Ce este însă elita,
în viziunea lui Pareto și cum se constituie ea?
„Trăsătura
principală a termenului de elită, scrie M. Kolabinska, în lucrarea
ei „La circulation des elites en France”, citată de V. Pareto,
este cea de superioritate… Într-un sens larg, eu înțeleg prin
elita unei societăți acei oameni care posedă calități de
inteligență, de caracter, de capacitate de
orice gen, de direcție, de nivel remarcabil. Exclud, în același
timp, integral, orice apreciere asupra meritelor și utilităților
acestor clase (de oameni)” (cf. p. 5, apud Pareto, p. 1295).
Analiza
elitelor, deci, face abstracție de aspectele privind natura bună
sau rea, utilă sau inutilă, blamabilă sau lăudabilă, a
diverselor caracteristici ale oamenilor, concentrându-se strict
asupra „gradului, a nivelului acestor caracteristici”.
Altminteri apus, ne putem întreba, „ce indice cantitativ putem
atribui fiecărui om în privința gradului în care acela posedă o
caracteristică dată” (p. 1296). „Presupunând că se pot
atribui indici fiecărui individ, în raport cu ramura lui de
activitate, prin care putem caracteriza capacitățile sale în
maniera în care punctăm performanțele la un examen la diferite
materii școlare, vom fi în măsură să atribuim celui care
excelează în profesiunea lui indicele 10,