Un proiect de lege menit să ofere sprijin celor afectați de sărăcia energetică urmează să fie aprobat în ședința de Guvern de miercuri, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi24. Legea vizează protecţia consumatorilor vulnerabili care nu-și pot plăti facturile de energie electrică, de consum de gaze sau de energie termică.
Executivul va dezbate proiectul de lege care prevede un set de măsuri menite să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică, susține Ministrul Muncii.
„Este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Aş putea spune că această idee a apărut chiar la începutul guvernării precedente. Au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, odată cu intrarea mea în mandat, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie, am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică. Pentru că este un concept existent la nivelul Uniunii Europene, existent în viaţa de zi cu zi în România, conceptualizat într-o directivă a Uniunii Europene şi era cazul ca şi România să facă acest pas şi să-i apere pe cei care sunt afectaţi de aceste creşteri de preţuri”, a declarat Raluca Turcan, la Digi24.
Două tipuri de stimulente propuse în proiectul de lege
Raluca Turcan a precizat că vor exista două tipuri de stimulente, unul pentru perioada sezonului rece, care se aplică procentual în raport cu anumiţi indicatori de referinţă, în funcţie de tipul de energie, dar şi un supliment pentru perioada din afara sezonului rece în care pentru consumul de energie electrică şi alte activităţi zilnice de consum să se primească un supliment diferenţiat în funcţie de tipul de energie.