Scăderea indicelui pieţei monetare, ROBOR, este în primul rând o consecinţă a îmbunătăţirii lichidităţii interbancare, dar şi o recunoaştere din partea pieţei a faptului că tensiunile ridicate de anul trecut s-au redus simţitor, a declarat, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres.
Cristian Popa, foto zf.ro
„Scăderea indicelui pieţei monetare, ROBOR, este în primul rând o consecinţă a îmbunătăţirii lichidităţii interbancare. De asemenea, mai este vorba şi de percepţia investitorilor, care s-a îmbunătăţit vizibil în ultima perioadă. Evoluţiile recente sunt, însă, şi o recunoaştere din partea pieţei a faptului că tensiunile ridicate de anul trecut s-au redus simţitor. Au fost 5 zile de scăderi consecutive în care ROBOR la 3 luni a întregistrat valori mai reduse, scăzând de la 2,03% la 1,79%. În aceaşi perioadă, ROBOR overnight, rata la care se împrumută băncile între ele pentru o zi, a scăzut de la 1,63% la 1,14%”, a explicat Popa.
Acesta a menţionat că au existat bănci care se aşteptau ca, în săptămâna 4 – 8 ianuarie, să aibă loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al BNR, însă calendarul de şedinţe este suspendat, pentru că „am vrut să avem flexibilitate maximă de acţiune, astfel Consiliul se poate întâlni oricând este nevoie şi/sau consideră oportun”.
„Mai trebuie menţionat că, în ultima perioadă, nivelul ROBOR a fost în imediata apropiere a nivelului facilităţii de credit, rata de dobândă cu care BNR împrumută lei băncilor comerciale, de 2%. Revenirea sub acest nivel, în interiorul coridorului de plus/minus 0.5 puncte procentuale în jurul ratei de dobândă de politică monetară arată ca piaţa funcţionează bine”, a adăugat Cristian Popa.
Reamintim că indicele ROBOR la 3 luni a coborât cu 11,82% în această săptămână,