Fermieri din Timiș – atenție vin banii! În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1104 din 17.12.2020, pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2020, până la data de 30 decembrie 2020, suma autorizată la plată pentru sprijin cuplat în sector zootehnic se ridică la 105,12 milioane euro.
39,52 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – vaci de lapte;
0,86 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – bivolițe de lapte;
5,42 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – taurine de carne;
59,32 milioane euro – Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – ovine și caprine.
Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.
APIA a mobilizat toate resursele pentru pregătirea sistemului și a cadrului instituțional, astfel încât, după aprobarea actului normativ, să poată demara imediat plățile către fermieri în vederea susținerii continue a activității acestora.
Astfel, la final de an, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2020 este de 3,52 miliarde euro.
Comentarii
comentarii