Creatorul de modă care a decedat ieri la vârsta de 98 de ani lasă în urmă o vastă moştenire pentru lumea modei, dar şi poveşti de o stranie frumuseţe.
Pierre Cardin, Jeanne Moreau
Foto: Getty Images
Una dintre poveştile care a suscitat cele mai mult interes a fost relaţia lui Pierre Cardin cu actriţa Jeanne Moreau, care devenise modelul şi muza sa. O relaţie care a durat patru ani, deşi, în acelaşi timp, Cardin şi-a continuat şi relaţia cu asistentul său, Andre Oliver. Discret, designerul a refuzat să dea explicaţii despre viaţa lui intimă, dar interesantă este asocierea cu povestea din filmul în care a jucat Jeanne Moreau – pelicula lui Truffaut, „Jules and Jim”, în care ea se implică într-un menage a trois cu doi bărbaţi. Asocierea e interesantă cu atât mai mult cu cât Moreau l-a întâlnit pe Cardin chiar după lansarea acestui film, în 1962. Ea tocmai proba una dintre creaţiile sale, iar între cei doi a fost… dragoste la prima vedere. Cuplul a fost urmărit de presă la acea vreme – Pierre şi Jeanne fiind pozaţi în toate vacanţele lor, din Grecia până în Tahiti. În această vreme, asistentul creatorului de modă a suferit teribil. Dar nu a plecat.
Andre Oliver i-a rămas alături lui Cardin până în 1993, când a murit la vârsta de 61 de ani – încheind astfel patru decenii în care îi fusese asistent creatorului de modă, păşind adesea alături de el pe podium la finalul prezentărilor. Andre s-a străduit din răsputeri să considere cei patru ani cu Jeanne Moreau drept o paranteză în viaţa lui Cardin. Una, însă, care i-a lăsat urme adânci în suflet. Căzut într-o cruntă depresie, Andre i-a mărturisit la un moment dat lui Pierre că se gândeşte să se sinucidă.