O echipă de arheologi a descoperit în nordul Israelului un altar antic, cu o vechime estimată la 1800 de ani, dedicat zeului Pan, zeul turmelor şi al ciobanilor, ascuns într-o biserică bizantină, transmite sâmbătă Live Science, preluată de Agerpres.
Pe altar se află un înscris realizat stângaci pentru că autorul nu a mai avut loc si a înghesuit ultimele litere.
„Cel care a făcut inscripţia nu era un profesionist”, a comentat Avner Ecker, co-director al proiectului şi arheolog la Universitatea Bar-Ilan din Ramat Gan, pentru publicaţia israeliană Haaretz.
Arheologii au descoperit piatra de altar dispusă pe o parte, în pământ, în timpul excavării ruinelor unei biserici bizantine. Altarul, din piatră bazaltică, de origine vulcanică, datează din secolul II sau III d.Hr., dar a fost folosit ca piatră de temelie pentru biserica bizantină ridicată în secolul V.
Cei care au construit biserica nu au dorit ca piatra de altar închinată zeului Pan să fie vizibilă credincioşilor creştini, aşa că a fost poziţionată în aşa fel încât să nu se vadă inscripţia, conform lui Adi Erlich, celălalt co-director al acestui proiect arheologic, profesor la Institutul de Arheologie Zinman din cadrul Universităţii din Haifa.
Zidul bisericii bizantine este făcut din pietre mici şi simple, iar piatra de altar, mult mai mare, a ieşit imediat în evidenţă în timpul săpăturilor, a explicat el pentru Haaretz.
Inscripţia de pe piatra de altar, scrisă în greacă, a fost compusă probabil de un pelerin şi are mesajul: „Atheneon fiul lui Sosipatros din Antiohia închină acest altar zeului Pan Heliopolitanul. El a construit acest altar folosindu-şi banii personali, pentru a împlini un jurământ pe care l-a făcut”.
Arheologii au evidenţiat faptul că numele zeului înscris pe altar este „Pan Heliopolitanul”, o combinaţie între zeii Pan şi Zeus,