Spania urmează să înființeze un registru al persoanelor care refuză să
fie vaccinate împotriva coronavirusului care va fi armonizat la nivelul
Uniunii Europene, a declarat ministrul sănătății de la Madrid, Salvador
Illa.
El a afirmat că lista nu va fi accesibilă publicului sau
angajatorilor, dar că modalitatea de a învinge virusul este „să ne
vaccinăm cu toții – cu cât mai mult, cu atât mai bine”. Spania a fost una dintre țările europene cele mai afectate de virus, transmnite EVZ.
Într-un interviu acordat luni televiziunii La Sexta, ministrul Illa a subliniat că vaccinarea nu va fi obligatorie.
„Ce
se va face este un registru,
care va fi împărtășit cu partenerii noștri europeni, al acelor oameni
cărora li s-a oferit și l-au respins pur și simplu. Nu este un document
care va fi făcut public și se va face cu cel mai mare respect pentru
protecția datelor. Oamenilor cărora li se oferă o terapie pe care o
refuză din orice motiv, se va nota în registru că nu există nicio
eroare în sistem, să nu fi dat acestei persoane posibilitatea de a fi
vaccinată”, a spus el.
Este dreptul fiecăruia să decidă dacă se vaccinează sau nu
Potrivit unui sondaj recent, numărul cetățenilor spanioli care au
spus că nu vor lua vaccinul ar fi scăzut la 28% de la 47% în noiembrie. „Oamenii care decid să nu se vaccineze, ceea ce credem că este o
greșeală, este dreptul lor. Vom încerca să rezolvăm îndoielile.
Vaccinarea salvează vieți, este calea de ieșire din această pandemie”, a
declarat el reporterilor.În alte comentarii de luni, Illa a spus că oamenii vor fi
contactați de autoritățile regionale atunci când le va veni rândul să
fie inoculați, mai transmite sursa citată.
ActiveNews a anunțat din ajunul Crăciunului că Madridul nu va impune obligația imunizării pentru prevenirea
coronavirusului, dar va ține o listă a celor care nu se vaccinează
pentru a înțelege „posibilele motive de reticență” în diferite grupuri
de populație. Controverse au apărut deja și în Franța pentru un proiect
de lege similar, după cum a anunțat Europatoday.it citată de ActiveNews.