Piața asigurărilor din România a ajuns, în primele 9 luni ale acestui an, la un volum al primelor brute subscrise de peste 8,5 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 4,8% față de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.
Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a ajuns, în intervalul ianuarie – septembrie 2020, la 6,87 miliarde lei, în creștere cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au scăzut ușor, cu 1,3% în intervalul de referință, până la valoarea de 1,64 miliarde lei.
Piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea (clasa A3 – Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare și clasa A10 – Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului) reprezintă aproximativ 71% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale și 57% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurări în primele 9 luni ale anului 2020.
Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze dinamici pozitive și în primele 3 trimestre ale anului 2020, cu un volum al subscrierilor de aproximativ 351 milioane lei, în creștere cu aproximativ 18% față de aceeași perioadă a anului precedent, majorându-și ponderea în totalul primelor brute subscrise de societățile autorizate și reglementate de A.S.F. la 4,1%.
Contextul actual, marcat de incertitudini sporite cu privire la evoluția viitoare a activităților economice amplificate de efectele negative ale pandemiei COVID-19, a determinat creșterea interesului pentru asigurările de garanții (clasa A15). Acest tip de asigurări a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de aproximativ 364 milioane lei, în primele 9 luni ale anului 2020, în creștere cu 92% față de aceeași perioadă a anului precedent, aducându-și,