A demarat Vacciniada, cum șugubăț o numea cineva pe net… Da, a început campania de vaccinare, probabil cea mai dubioasă și prost organizată campanie de vaccinare din istorie. Cu o promovare care dă naștere a mii de supoziții și teorii conspiraționiste, această campanie anti-Covid are șansa de a deveni cel mai mare fiasco al giganților Pharma. Nimeni nu are pe deplin încredere în ceea ce se arată public despre vaccin, iar semnele de întrebare sunt atât de numeroase încât nu mai pot fi trecute cu vederea de nicio persoană, indiferent de subiectivismul pro-vaccin pe care-l poate manifesta. De ce sunt aceste dubii ? Poate pentru că nici nu a fost izolat virusul, nu a fost studiat deloc, nu există nici măcar curajul de a proceda la autopsii în cazul deceselor declarate din cauza Covid-19, așa că vaccinul acesta pare a fi scos ca din joben ? Sau poate pentru că este trecută sub tăcere modalitatea, dar și grupul de subiecți pe care a fost testat acest vaccin ? Nu am studii medicale, chiar nu am pretenția de a mă erija în apărătorul sau contestatorul vaccinului, dar este la mintea oricui care are un minim de cultură generală că multe dintre explicațiile legate de acest vaccin sunt motivate extrem de superficial sau sunt de-a dreptul ridicole.
Covideologia minciunii – CURIERUL ROMÂNESC
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.