O nouă zi, un nou scandal între partenerii de guvernare. După disputa dintre Dacian Cioloș și Sorin Cîmpeanu, a venit rândul deputatului PNL Daniel Gheorghe să o atace pe Anca Dragu. Proaspăta șefă a Senatului a declarat că va înființa o comisie parlamentară pentru punerea în aplicare a referendumului din 2009, când românii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari. Ghoerghe nu este de acord, motivând că România are „Parlament bicameral de la anul 1864”. În plus, spune că ideea este o „trăznaie populistă” și că de la echipa lui „DJ Cioloș ne putem aștepta la absolut orice” pentru le stă în gât cuvântul „național”.
Daniel Gheorghe, deputat PNL: Văd că doamna Anca Paliu-Dragu a lu’ Cioloș, tocmai vorbește despre trecerea la Parlament unicameral.
Parlamentul unicameral este specific țărilor mici și cu „interese limitate”, nicidecum unei națiuni europene însemnate precum România.
Ținând cont ca doamna Dragu s-a trezit la întâiul său mandat parlamentar direct președinte al Senatului, deci al doilea om în stat după președinte, pot considera aceste intenții urmări firești ale euforiei dumneaei dar le mai pot pune și pe seama lipsei de experiență politică și a înțelegerii complet eronate a fundamentelor parlamentarismului.
Noi, România, avem Parlament bicameral de la anul 1864 când domnitorul Alexandru Ioan Cuza pune bazele Senatului sub numele de „corp ponderator”, iar unicul moment din istorie când am avut legislativ unicameral este în timpul de tristă amintire al dictaturii comuniste care a impus butaforia numită „Marea Adunare Națională”.
Eu personal, ca Național-Liberal, susțin deschis reducerea numărului de parlamentari atâta timp cât totul este realizat responsabil și în limitele Constituției României însă vă afirm cu tărie că parlamentul unicameral este o trăznăie populistă care poate afecta grav funcționarea democrației românești periclitând atât calitatea actului legislativ cât și rolul Parlamentului României de expresie a suveranității poporului!