Evenimentele zilei de 21 Decembrie 2020: Protestul avocaților pe treptele Palatului de Justiție și comemorarea martirilor din Decembrie 1989 în Piața Universității și la Cimitirul Eroilor


Evenimentele zilei de 21 Decembrie 2020: Protestul avocaților pe treptele Palatului de Justiție și comemorarea martirilor din Decembrie 1989 în Piața Universității și la Cimitirul Eroilor
 

În imaginea Agerpres parafrazată de noi se află foștii noștri colegi din Piața Universității, matematicienii Octav Fărcășanu și Bogdan Chiru, emigrați în Canada și SUA, ca multe alte minți strălucite ale Generației 1989 – 1990.

„Luni, 21 decembrie 2020, începând cu ora 11.00, la sediul Palatului de Justiție din București, avocații solidari cu colegul lor Robert Roșu, condamnat pe nedrept la închisoare cu executare, invită la protestul organizat de asociația profesională ADSA toti avocatii, membrii celorlalte profesii juridice, de fapt pe orice persoana care nu poate accepta ca (i) formularea de opinii este o infractiune, ca (ii) apararea se identifica cu fapta clientului, ca (iii) judecatorii isi pot comenta propriile hotarari drept gresite INSA hotararile penale „nu pot fi comentate”.

O decizie de condamnare in apel nu poate fi explicata decat prin … admiterea motivelor de apel. Or, motivele de apel incrimineaza in INTREGIMEA LOR formularea de opinii, pledoarii, notificari. Nu stiu sincer ce mai trebuie asteptat pentru a trage ultimul semnal de alarma inainte de disparitia avocaturii pentru – cum se spunea la termene – „sustineri contrare adevarului” (!). Adevarul fiind desigur un bun unic, ce apartine procurorului”, scrie avocatul Dan Cristea pe contul său de Facebook.

„E evident un protest pasnic, linistit, care priveste niste valori: independenta profesiei, ratiunea dreptului la aparare, posibilitate de a sustine o convingere proprie fara temere de sanctiuni penale. Ii rog pe toti prietenii mei sa dea share, sa faca vizibil acest strigat si sa participe, cu respectarea legii, conform convingerilor proprii”, mai anunță acesta.

Scandalul condamnării cu închisoarea a unui avocat de top a ajuns deja în presa internațională, după cum puteți citi AICI. Ion Cristoiu consideră că numai o Grevă a Avocaților ar mai putea îndrepta eroarea judiciară.

Mâine vor avea loc și comemorările anuale și parastase ale eroilor martiri din Decembrie 1989, la Cimitirul și Biserica Eroilor, în Piața Universității și la Sala Dalles, unde au căzut primii tineri, pe 21 decembrie 1989.

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro