FOTO O statuie religioasă uriașă a fost descoperită între blocurile unui oraș din China

Rezidenții unui cartier vechi din orașul Chongqing aflat în sud-vestul Chinei au trecut timp de ani de zile pe lângă două blocuri construite pe o pantă abruptă fără să știe ce se află dedesubt: o statuie religioasă uriașă sculptată direct în rocă, relatează CNN.

Statuia impozantă – cu o înălțime de aproximativ 9 metri și cu capul lipsă – a fost ascunsă de un strat gros de vegetație și descoperită doar în timpul unor renovări recente la complexul rezidențial, potrivit autorităților locale din districtul Nan’an.

Fotografiile cu sculptura misterioasă s-au viralizat pe platformele social media din China din momentul descoperirii accidentale, numeroși chinezi referindu-se la statuie drept „Buddha”.

Acum parțial acoperită de mușchi, statuia înfățișează o persoană așezată care are brațele într-o poziție relaxată în poală și ținând ceea ce pare a fi o piatră rotundă.

Se crede că statuia a fost construită în timpul Erei Republicane a Chinei (1912-1949), potrivit unei revizii a obiectelor de patrimoniu efectuată de autoritățile chineze în urmă cu puțin peste 10 ani.

Sculptura a fost neglijată și se pare că uitată complet până la redescoperirea sa recentă.

Capul acesteia a fost distrus probabil în anii 1950 iar blocurile din jur au fost construite în anii 1980, potrivit autorităților locale.

Însă experții invitați de către autorități pentru a studia statuia afirmă că sculptura nu are origini budiste și că probabil are legătură cu credințe religioase provenite din folclor.

Un templu construit pentru a-l venera pe zeul daoist al tunetului a fost construit la un moment dat lâgnă statuie însă a fost demolat în 1987.

Faptul că statuia a fost uitată atât de rapid reflectă în parte dezvoltarea urbană rapidă care a avut loc în Chongqing.

 » sursa: hotnews.ro