Diego Armando Maradona a fost înmormântat la Buenos Aires

Diego Armando Maradona a fost înmormântat la Buenos Aires

Fostul internaţional argentinian Diego Maradona, care a încetat din viaţă miercuri, la Buenos Aires, a fost înmormântat. La ceremonia de la cimitirul Jardin Bella Vista au fost prezenţi familia starului decedat şi apropiaţii săi, aproximativ 30 de persoane.

La intrarea în cimitir, sute de fani au aşteptat dincolo de un cordon al poliţiei.

Diego Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani. Joi, mii de oameni i-au adus un ultim omagiu fostului fotbalist la palatul prezidenţial din Buenos Aires, Casa Rosada. Timp de mai multe ore, fanii s-au perindat prin faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al lui Diego Maradona. Omagierea de la Casa Rosada s-a încheiat neaşteptat, mai devreme decât era programat, din cauza unor incidente în afara palatului, mai mulţi fani pătrunzând în curte şi în apropierea Casa Rosada înregistrându-se ciocniri între fani şi forţele de ordine. Cortegiul funerar a parcurs drumul către cimitir în mai mult de o oră, salutat pe parcurs de argentinienii ieşiţi în stradă pentru a-şi omagia idolul.

Maradona a fost înmormântat alături de părinţii săi, informează news.ro.

 » Citește mai multe despre această știre aici.