Noi reguli pentru slujbele de Crăciun în lăcașurile de cult. Condițiile în care preoții pot merge la sfințirea caselor de Bobotează. Preoții, exceptați de purtarea măștii

Guvernul a stabilit anumite recomandări clare legate de organizarea slujbelor religioase. Va fi necesară urmarea unor măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea slujbelor de Sărbători, în contextul pandemiei de COVID-19. Și în cazul rugăciunilor pe care preotul le face la domiciliu există niște reguli. De pildă, de Bobotează când vor merge cu crucea în casele oamenilor, trebuie să respecte o distanță de 2 metri între celelalte persoane și să poarte masca de protecție.

Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) a organizat o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice și reprezentanții cultelor religioase la care s-a stabilit conduita de Sărbători, pentru cooperare în deciziile care sunt luate în această perioadă să răspundă atât nevoilor de protecție a sănătății publice cât și a celor religioase ale credincioșilor.

La întâlnire au participat, printre alții, consilierul prezidențial pentru cultură, culte și minorități naționale Sergiu Nistor, secretarul general al Guvernului Antonel Tănase, secretarul de stat Horațiu Moldovan din cadrul Ministerului Sănătății și secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi.

Printre amendamente, se precizează faptul că preoții nu sunt obligați să poarte mască la slujbe, însă obligația se menține pentru credincioși.

Principalele reguli ce trebuie respectate în timpul slujbelor de Sărbători

-Activitățile religioase pot avea loc în interiorul, în exteriorul lăcașului de cult sau simultan, cu respectarea distanței minime de siguranță de 2 metri în interiorul lăcașului de cult și 1,5 metri în exteriorul lăcașului de cult

-Persoanele care participă la activitățile religioase trebuie să-și dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool.

-Atât în interiorul cât și în exteriorul lăcașurilor de cult și în locațiile unde se organizează activități religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

-Copiii minori pot sta lângă părinți în locuri special amenajate în interiorul sau exteriorul lăcașului de cult, cu respectarea distanței minime de siguranță față de ceilalți participanți.

-Pentru personalul de cult (clerical și neclerical) nu este obligatorie purtarea măștii de protecție în timpul oficierii slujbelor religioase.

-Personalul de cult (clerical sau neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de respectarea de către participanți a distanței minime de siguranță, a purtării corespunzătoare a măștii la slujbele religioase cu caracter comun (public).

-Personalul de cult (clerical și neclerical), direct sau prin împuterniciți, se va îngriji de dezinfectarea periodică a obiectelor sau suprafețelor frecvent atinse în timpul activităților religioase (mânerele ușilor, balustrade, scaune etc.).

-Lăcașurile de cult vor rămâne deschise pentru rugăciunea individuală, pentru slujbele cu caracter individual (privat) și pentru slujbele care au caracter public, conform programului stabilit de către comunitățile religioase (culte, asociații religioase sau asociații și fundații care au și obiective religioase).

-Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise conținând lista regulilor privind distanța minimă de siguranță și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.

-În localitățile unde este aplicată carantina locală la slujbele cu caracter privat (cununie,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro