Prof. Didier Raoult: „Vaccinurile anti-COVID sunt Science-Fiction și publicitate. Vaccinarea obligatorie ar produce o revoluție” VIDEO

Faimosul epidemiolog din Marsilia a criticat dur într-un interviu pentru canalul TV francez Cnews măsurile de combatere a COVID-19. Un articol semnat de jurnalistul Adrian Pătrușcă pentru EVZ.

Didier Raoult nu este foarte convins de vaccinurile propuse. „Programul pe care l-am citit până acum mi se pare science-fiction. Ce am văzut până acum mi se pare mai ales publicitate. Nu am văzut articole științifice. Aștept să văd date adevărate.”

Epidemiologul s-a arătat foarte circumspect cu privire la testele efectuate: „Testele nu trebuie să dovedească doar că produc anticorpi. Avem o populație expusă, iar ele trebuie să arate că, în rândurile acestei populații expuse în condiții naturale, la persoanele țintă cele mai vulnerabile, funcționează. Iar acest lucru rămâne de văzut.”

Și profesorul a continuat:

„La vaccinuri, inclusiv la cele extreme de utilizate, cum sunt cele împotriva gripei, se știe că în realitate ținta reacționează destul de rău, pentru că imunitatea se degradează… Mai ales odată cu vârsta.”

Testele nu sunt deloc concludente pentru Didier Raoult.

„Strategia țărilor noastre – iar Franța nu a fost cea mai rea din acest punct de vedere, Anglia a făcut un program care a fost preluat de OMS, americanii au făcut la fel – este o evaluare terapeutică fără a impune să existe măcar un diagnostic. În Africa nu se face așa ceva, nimeni nu face asta. Nu sunt incluși în testele terapeutice, pentru nebunia de a face teste terapeutice, persoane cărora nu li s-a stabilit un diagnostic.”

În ceea ce privește posibilitatea vaccinării obligatorii, profesorul din Marsilia a comentat:

„Cred că dacă cineva ar avea ideea amuzantă a face acest vaccin obligatoriu s-ar produce o revoluție. Din fericire nu este cazul. Nu trebuie să faci obligatoriu ceva despre care nu știi dacă este periculos, dacă funcționează, ar fi cu adevărat o nebunie.”

Raoult a precizat că vaccinarea este alegerea fiecărei persoane, la fel ca orice tratament medical.

„Apoi, mai este și protecția individuală, riscul individual pe care teoretic ai dreptul să îl asumi, dar în această țară dreptul acesta nu mai există. Când ești împiedicat să iei medicamentele (aluzie la hidroxiclorochină, al cărei partizan este profesorul – n.r.) pe care ai dori să le iei, aceasta înseamnă că nu mai ai dreptul să decizi ce faci.”

„Însă, din acest punct de vedere, eu sunt liberal, cred că dacă decizi să te tratezi sau să previi administrându-ți acest vaccin, atunci trebuie să o poți face… Este diferit de politica statului, care decide el ce trebuie să faci tu.”

Profesorul marsiliez crede că strategia combaterii COVID adoptată de Franța și de alte state este ceva nemaivăzut până acum.

Trăim într-o lume nebună. Dacă doriți, măsurile luate pentru a lupta împotriva acestei boli sunt măsuri dintr-un alt secol. Nu sunt măsuri practice, nu este o luptă a zilelor noastre.”

Și Raoult a precizat:

„Deja, a spune oamenilor «nu vă mai tratați,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro