Reprezentanţii Marii Britanii şi cei ai UE îşi reiau duminică negocierile la Bruxelles, pentru două zile cruciale, destinate să se ajungă la un compromis asupra unui acord post-Brexit, într-o nouă tentativă pentru a evita un eşec cu consecinţe grele economice, relatează AFP, citată de Agerpres.
Acest „nou efort” a fost decis sâmbătă seara la cel mai înalt nivel de premierul britanic Boris Johnson şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o suspendare a negocierilor timp de 24 de ore vineri, la capătul unei săptămâni fără rezultate la Londra.
Cei doi responsabili vor face un nou bilanţ luni seara, sub presiunea tot mai intensă a calendarului privind încheierea unui eventual acord comercial, care va trebui ratificat de parlamentul britanic şi de cel european înainte de a intra în vigoare 1 ianuarie.
Germania, care ocupă în prezent preşedinţia UE, a salutat continuarea discuţiilor, amintind că ea nu va accepta un acord „cu orice preţ”.
Este un angajament destinat să asigure ţările UE într-un moment în care tensiuni au apărut în această săptămână între cele 27 de state membre, unele manifestând temeri că UE ar putea să acorde concesii prea importante pentru a evita un „no deal”, potrivit unor surse europene.
Cele 48 de ore se anunţă cu risc înalt pentru că Boris Johnson şi Ursula von der Leyen nu au putut decât să constate din nou sâmbătă seara „divergenţele importante asupra a trei subiecte care blochează discuţiile încă din luna martie”.
Acestea sunt garanţiile în materie de concurenţă cerute de UE în schimbul unui acces britanic fără cote şi tarife la marea lor piaţă, modul de reglementare a litigiilor şi pescuitul.
În pofida slabei ponderi economice, această ultimă problemă este hipersensibilă pentru unele state UE,