Fost șef al gigantului Pfizer: Ideea unui vaccin universal are „mirosul răului”. Nu vaccinați persoanele care nu sunt expuse riscului unei boli. NU e nevoie de vaccin. Pandemia s-a încheiat

Dr. Mike Yeadon, fostul vicepreședinte al companiei Pfizer, specialist în alergii și infecții respiratorii, afirmă că efortul pentru un vaccin universal are „mirosul răului” și anunță că i se va „opune energic”.

În timp gigantul farmaceutic Pfizer face breaking news pe toate televiziunile cu anunțul enfanfare  privind descoperirea vaccinului anti COVID-19, un ex șef al companiei a respins categoric necesitatea oricărui vaccin care să pună capăt pandemiei COVID-19, potrivit LifeSiteNews.

Într-un articol recent, Dr. Michael Yeadon, care „a petrecut peste 30 de ani conducând cercetări în domeniul medicamentelor(pentru alergii și probleme respiratorii) în unele dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume” și s-a retras de la Pfizer având cea mai înaltă funcție de cercetare în acest domeniu, a scris: ”Nu este absolut nicio nevoie de vaccinuri pentru eradicarea pandemiei. Nu am auzit niciodată asemenea prostii privind vaccinurile. Nu vaccinați persoanele care nu sunt expuse riscului unei boli. De asemenea, nu vă propuneți să planificați vaccinarea a milioane de oameni sănătoși cu un vaccin care nu a fost testat pe subiecți umani.

Comentariile sale vin pe fondul unor critici aduse Grupului de consilieri științifici pentru situații de urgență (SAGE), o agenție guvernamentală din Marea Britanie însărcinată cu consilierea guvernului în caz de urgență. SAGE a jucat un rol predominant în determinarea politicilor publice de lockdown din Marea Britanie, ca răspuns la virusul COVID-19.

După ce a arătat că SAGE nu avea expertiză în acest domeniu, fără „imunologi clinici”, Yeadon evidențiază două erori fundamentale pe care le-au făcut aceștia, ceea ce face ca concluziile lor generale să se înrăutățească radical, ducând la „torturarea populației în ultimele șapte luni”.

Prima presupunere eronată pe care o face SAGE este că „100% din populație este susceptibilă de infectare cu virusul și că nu există o imunitate preexistentă”.

Yeadon afirmă că această noțiune este „ridicolă pentru că, deși SARS-CoV-2 este într-adevăr nou, coronavirusurile nu sunt. Nu există un „virus fără strămoși”.” Într-adevăr, subliniază el, există cel puțin „patru coronavirusuri endemice, care induc răceala obișnuită, care circulă liber în Marea Britanie și în alte părți”. Cei care au fost infectați de „unul sau mai multe dintre aceste coronavirusuri endemice, producătoare de răceală obișnuită în trecut, au o imunitate durabilă și robustă [celulele T], nu numai față de acești viruși, ci și de virușii înrudiți. SARS-CoV-2 este un astfel de virus strâns legat.”

Dr. Yeadon mai afirmă și că testul PCR, care este utilizat pentru detectarea „cazurilor” COVID-19, poate ieși pozitiv atunci când cineva este infectat cu unul dintre aceste coronavirusuri reci, ceea ce face ca acest test să fie mult mai puțin fiabil.

Cu falsa presupunere că 100% din populație este susceptibilă la virus, in timp ce doar 7% dintre britanici au fost infectați, opinia SAGE este că „pandemia abia a început”, sublinază Yeadon, considerând că acest lucru este „un nonsens palpabil.”

Având în vedere realitatea imunității de turmă, atunci când susceptibilitatea la un virus este atât de scăzută,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro