Cataramă, bannerele jos! Partidul Pro România, obligat de BEJ să retragă materialele electorale cu mesajul „Laşii şi fricoşii Bihorului”

Partidul Pro România Bihor este obligat să retragă toate materialele electorale cu mesajul „Laşii şi fricoşii Bihorului” ale candidatului pentru Senat Viorel Cataramă, printr-o hotărâre luată cu majoritate de voturi de Biroul Electoral Judeţean. BEJ a admis plângerea PSD Bihor, care reclama faptul că materialul l-ar defăima pe senatorul PSD Florian Bodog şi el candidat pentru un nou mandat la Senat.

În urma şedinţei de vineri, BEJ a admis plângerea, în acest sens votând reprezentanţii PSD, PNL, USR, PMP, UDMR, PPU-SL, PER și UDSCR. Preşedintele şi locțiitorul Biroului, judecătoarele Florina Crișan și Teodora Balogh au votat pentru respingerea sesizării, la fel ca şi reprezentantul Autorității Electorale Permanente, Răzvan Mihai Zgîrd, reprezentantul Pro România și cel al Alianței Renașterea Națională. 

„În urma votului membrilor biroului s-a decis, cu majoritate de voturi, admiterea contestației în sensul obligării partidului Pro România să înlăture din toate mediile de difuzare materialul de propagandă electorală defăimător la adresa PSD și trimiterea deciziei la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor pentru stabilirea răspunderii contravenționale”, se precizează în decizie.

BEJ a apreciat că mesajele contestate „depășesc limitele libertății de eprimare” permise de lege unor competitori electorali, „putându-se considera că se aduce atinge demnității, onoarei, vieții particulare a persoanei sau deptului la proprie imagine”.

Decizia nu este, însă, și executorie. Ea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la data afișării, la Biroul Electoral Central, iar ulterior, în termen de cel mult 48 de ore de la data rămânerii definitive, va trebui dusă la îndeplinire conform art. 80 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente. 

Viorel Cataramă a anunţat că va contesta decizia care, în opinia lui, este injustă, fiiindcă mesajul său nu este unul defăimător.

 » sursa: ebihoreanul.ro