Incendiul de la Piatra Neamț, în presa internațională: „Spitalul are o lungă istorie de management prost”

Presa din întreaga lume relatează pe larg despre tragedia care a îndoliat din nou România sâmbătă seară și în care zece pacienți COVID-19 aflați la terapie intensivă au murit în urma unui incendiu, iar alte zece persoane sunt rănite.

BBC, Skynews, Euronews, Jerusalem Post, ABC News, Washington Post și Al-Jazeera sunt doar câteva site-uri de știri care au scris despre incendiul care a dus la moartea a zece pacienți în secția de Terapie Intensivă pentru pacienți COVID a Spitalului din Piatra Neamț.

Jurnaliștii de la BBC titrează că cel puțin 10 oameni au murit în urma incendiului din spital, iar o posibilă cauză ar fi un scurtcircuit. De asemenea, îl menționează pe medicul-erou care a suferit arsuri grave încercând să-și salveze pacienții.

Televiziunea SkyNews a intrat în Breaking News cu știrea despre incendiul de la spitalul din Romania.

Peste Ocean, presa preia un material al agenției Associated Press care menționază că Spitalul din Piatra Neamț are o îndelungă istorie de management prost, având în ultimul an nu mai puțin de opt manageri numiți de guvern. Actualul manager, Lucian Micu, a fost numit doar cu trei săptămâni în urmă după ce precedesorul său a demisionat ca urmare a relatărilor din presă că pacienții suspecți de COVID au fost nevoiți să aștepte afară, în frig, pentru a fi consultați.  Este amintită, de asemenea, și tragedia din clubul Colectiv, menționându-se că ancheta a fost încredințată unui procuror care a lucrat și la acel dosar.

Editor : Luana Pavaluca

 » sursa: www.digi24.ro