Astăzi se împlinesc 10 ani de la o mare pierdere suferită de literatura română și direcția românismului autentic: plecarea dintre noi a marelui poet național Adrian Păunescu. Iată-l în această fotografie-simbol, pe frontul din Transnistria, cu Grigore Vieru și Ion Aldea Teodorovici, ambii răpuși în urma unor accidente de mașină, așa cum se încercase să i se însceneze, cu ani în urmă, la Păltiniș, și lui Adrian Păunescu:
Născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni,
județul Bălți, Basarabia, cea mai mare parte a copilăriei și-a
petrecut-o la Bârca, în județul Dolj și și-a făcut studii liceale la
Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura
Română a Universității din București, fiind bursier, pentru un an, al
Universității din Iowa – Statele Unite ale Americii. „Adrian Păunescu este unul dintre ultimii mari clasici căruia am
avut șansa să îi fim contemporani. Un mare român și un amfitrion al
versului limbii și literaturii române în care s-a contopit cu harul
înnăscut de-a lungul întregii sale vieți”, scria Cosmin Țîntă pentru ActiveNews. Nu putem să nu începem acest material omagial, fără a reproduce un adevărat Imn al Basarabiei române, care, dacă România oficială ar fi fost a românilor, nu ar fi trebuit să lipsească din nici un manual al Literaturii Române. Iată-l:
Se urcă Basarabia pe Cruce
Și cuie pentru ea se pregătesc,
Și primăvara jertfe noi aduce,
Și plânge iarăși neamul românesc.
Noi n-avem niciun drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Și n-are țara dreptul să respire,
Și nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfârșit pământul,
Vin triburi, să ne ia pamânt și frați
Și-n fața lor abia rostim cuvântul
Și, prin tăcere, suntem vinovați.
Ce cale poate țara să apuce?
În tragica, neconvertită zi,
Se urcă Basarabia pe Cruce
Și nu știm Învierea când va fi.
Cei care îl acuză că a contribuit la proslăvirea regimului trecut, nu pot înțelege bătălia dusă în perioada românească a lui între direcția kominternistă, deposedată în parte de putere după plecarea trupelor Armatei Roșii și a consilierilor sovietici KGB din România, și cea națională, la care s-a pliat și i-a fost vector, ca patriot, Adrian Păunescu. La Cenaclul Flacăra, un fenomen cultural care a lansat unii dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai zilelor noastre, nu era uitată rugăciunea sau cântecul cu valoare creștină. Cine nu se emoționează la poemul cântat „Rugă pentru părinți” înseamnă că este atrofiat sufletește. Cenaclul se deschidea de asemenea cu o invocare a rugăciunii: „Dacă sufletul tău înțelege/ De la rock pân’ la imnuri și rugi/ Te salut,