Un asistent medical în vârstă de 40 ani s-a sinucis, vineri, în ziua în care a aflat că este infectat cu Covid-19.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a fost găsit spânzurat în locuinţă în după-amiaza zilei de 30 octombrie şi nu există suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
Asistenul lucra în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, fiind descris de cadrele medicale ca un coleg bun şi mereu săritor.
„Nu ne revenim, a fost un coleg minunat!”, „Un om şi un coleg extraordinar”, „Un optimist, întotdeauna cu un zâmbet, cu o vorbă bună”, „Ne va lipsi, dar îl vom simți aproape pt totdeauna”, acestea sunt doar câteva din mesajele transmise familiei, pe Facebook.
Căsătorit şi tatăl a doi copii, asistentul va fi condus pe ultimul drum marţi, 3 noiembrie. „Sincere condoleanţe familiei şi colegilor”, a transmis, pe contul său de socializare, şi preşedinta Colegiului Medicilor, dr. Carmen Pantiş.