Un băiețel de 4 ani din București a fost bătut de alți copii pentru că nu purta mască

Băiețelul a fost bătut cu picioarele de alți copii pentru că nu purta mască

baietel care sta singur si suparat pe o banca, in parc

Mama băiețelului a povestit cum fiul ei se juca în parcul din cartier când a fost înconjurat de alți copii, care spuneau că cei care nu poartă măști de protecție trebuie bătuți.

„Am mers cu băiețelul în parcul din cartier, se juca, când dintr-o dată observ că este înconjurat de alți copii cu vârste între 5 și 7 ani. Au început cu toții să îl împingă din toate părțile, chiar să-l lovească, m-am dus repede să văd ce se întâmplă. Aveau niște arme de jucărie, l-au înconjurat efectiv… băiețelul meu nici nu știa ce să spună. Mi-au spus că îl lovesc pentru că el nu poartă mască, iar copiii care nu poartă masca trebuie bătuți. Nu mi-a venit să cred că aud așa ceva.”, a povestit mama copilului agresat, pentru Antena3.

Copilul este traumatizat de tot ce se întâmplă

Această mai spune că băiatul este traumatizat de tot ce se întâmplă în această perioada și că nu înțelege de ce de la debutul pandemiei lumea a început să se comporte atât de ciudat în parcuri și în locurile publice.

„Este traumatizat de ce se întâmplă în perioada această, pentru că nu mai înțelege nimic. De exemplu ieri a tușit de câteva ori în parc pentru că are o alergie și toată lumea se uita urât la el. Este într-o perioadă foarte confuză și am vrut să îl iau de acolo foarte repede ca să îi explic că nu este vinovat cu nimic. Mi se pare că s-a ajuns la un nivel foarte exagerat. Copiii nu se mai pot juca între ei. La grădiniță stau separați, mănâncă separați”,

 » sursa: qbebe.ro