Smithfield România lansează o linie de finanțare de 250.000 euro adresată instituțiilor medicale

Smithfield România anunță lansarea unui nou program de responsabilitate socială destinat susținerii spitalelor și instituțiilor medicale, „Solidar cu sistemul medical”, la doi ani de la debutul primelor proiecte cu specific medical susținute de către companie. Noul program Smithfield România presupune deschiderea unei linii speciale de finanțare la care vor avea acces instituții medicale și sanitare publice (spitale regionale, orășenești, locale), ONG-uri care au stipulat în statut obiectul de activitate asistența medicală sau îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni medicale, precum și centre publice de îngrijire pentru vârstnici, a căror activitate zilnică presupune utilizarea echipamentelor medicale.

“Linia de finanțare prin care vom sprijini spitalele din regiunile unde ne desfășurăm activitatea devine prioritară în cadrul strategiei noastre de implicare socială. Ca urmare, pentru această primă sesiune, programul va dispune de un buget în valoare de 250.000 euro“, a declarat Goran Panici, Director General Smithfield România.

Prin noul program de responsabilitate socială „Solidar cu sistemul medical”, Smithfield România dorește să redea pacienților și familiilor lor speranța într-un sistemul medical care să poată oferi pacienților diagnostic rapid, tratamentul necesar la standarde europene și îngrijire în siguranță. Compania își propune să ofere astfel, prin parteneriatele cu instituțiile medicale, o șansă în plus familliilor aflate în situații dificile.

“În această perioadă specială este mai important decât oricând să fim mai solidari, mai responsabili, să dăm dovadă de empatie și să fim un exemplu prin ceea ce facem. De aceea, prin intermediul programului „Solidar cu sistemul medical”am luat decizia să întindem o mână de ajutor instituțiilor medicale care au nevoie de sprijin în acest sens, a declarat Cristina Bodea, director Sustenabilitate Smithfield Romania.

 » sursa: ziuadevest.ro