Germania va introduce noi măsuri mai restrictive pentru a încerca să lupte împotriva unei resurgenţe a pandemiei de COVID-19, a anunţat miercuri seară cancelarul Angela Merkel la finalul unei reuniuni cu responsabilii celor 16 landuri federale, notează AFP.
Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat de exemplu în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.
Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private. Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.
Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, un nivel nemaiatins de la măsurile de restricţie din primăvară.