13 tone de deșeuri de aluminiu, transportate ilegal din Bulgaria, urmau să ajungă în țară, în județul Călărași

Polițiștii de frontieră din Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma controlului făcut asupra unui camion, 13 tone deșeuri din aluminiu, transportate ilegal din Bulgaria, care ar fi trebuit să ajungă la o societate comercială din județul Călărași. 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Giurgiu, șoferul, un român de 46 de ani, care transporta cele 13 tone de deșeuri de aluminiu, nu a putut prezenta documente de transfer când a vrut să intre în România.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, el transporta deșeuri din aluminiu.

„Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 13.040 de kilograme deșeuri din aluminiu. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul era încărcat din Bulgaria și avea ca destinație, o societate comercială din județul Călărași”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Giurgiu, potrivit Mediafax.

Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul român a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă.

Autoritățile de control din România nu au permis accesul pe teritoriul României pentru camion.

Editor : A.A.

 » sursa: www.digi24.ro