Deputat AUR: Cerem Ministerului Sănătății să publice lista sponsorizărilor realizate de companiile farmaceutice în perioada 2020-2021

Antonio Andrușceac, deputat AUR, a solicitat Ministerului Sănătății să publice lista sponsorizărilor realizate de companiile farmaceutice în perioada 2020-2021.

Potrivit legislației din domeniul sanitar (Ordonanța de urgență nr.2/2014 și Ordinul nr. 194 din 23 februarie 2015 privind aprobarea Normelor pentru evaluarea şi avizarea publicităţii la medicamentele de uz uman), companiile farmaceutice care acționează în România sunt obligate să declare activitățile de sponsorizare, argumentează Andrușceac în solicitarea trimisă către Ministerul Sănătății pe 22 noiembrie.

În acest context, deputatul AUR a cerut lista sponsorizărilor făcute de către companiile farmaceutice, în mod direct sau prin firmele care le reprezintă, și lista cu numele tuturor beneficiarilor (persoane, medici, farmaciști, profesori, spitale, asociații profesionale, companii care realizează studii etc), în anii 2020 și 2021.

Știre în curs de actualizare